S-a discutat și s-a votat în Parlament un proiect de lege privind „control coordonat” la punctul vamal Giurgiulești–Galați (sensul de intrare în Republica Moldova) inițiativă susținută și de colegii mei din Camera Deputaților. Susțin intenția de îmbunătățire a relațiilor transfrontaliere, dar nu pot închide ochii la realitate. Așa-zisul model „de succes” aplicat din aprilie 2023 la Albița–Leușeni este, de fapt, o soluție de compromis. O dublare a birocrației, o simplificare doar de fațadă.
Românii care trec des Prutul știu foarte bine: în loc de două cozi, acum e una singură – mai lungă. În loc de două controale în două puncte, avem două controale unul după altul. Avem două proceduri, două baze de date, două rânduri de funcționari. Nimic nu s-a unificat. Nimic nu s-a simplificat.
Există, totuși, o soluție. Ea poartă numele de „one stop control”. Este în proces de implementare în Europa – între Polonia și Ucraina, între Slovacia și Ucraina. State care și-au asumat responsabilitatea de a-și pune cetățenii și economia pe primul loc. Fac ce trebuie, fără a aștepta aprobări inutile, fără teamă, fără blocaje. Cu demnitate și cu voință.
Mă angajez să susțin și să promovez, prin toate mijloacele de care voi dispune, un parteneriat real între România și Republica Moldova, inclusiv prin reformarea modului în care funcționează frontiera comună. Nu este doar o chestiune de eficiență administrativă, ci una de respect pentru români – de ambele părți ale Prutului.
Implementarea unor puncte vamale cu control unic (de felul celor care au existat mulți ani între România și Ungaria sau Bulgaria), pe ambele sensuri, în toate cele șapte puncte de frontieră dintre cele două state românești, este nu doar posibilă, ci absolut necesară. Avem cadrul legal.
Avem interesul strategic. Avem românii care cer asta.
Tot ce ne mai trebuie este un pas înainte. Un act de voință, de normalitate. Nu promisiuni, nu formule diplomatice, ci acțiuni clare.
Nu putem vorbi despre Unire, despre viitor, despre integrare, atâta timp cât ne blocăm la vamă. Unitatea românilor începe cu lucruri simple, dar esențiale: o singură oprire, un singur control, un mare respect.
Basarabia e România!

