Fotograful și respectiv cameramanul meu sunt Mihai și Teodor, doi basarabeni serioși, cu care lucrez de peste 10 ani, care îmi sunt alături zi de zi, în campanii, în proiecte, în marile bătălii pentru România. Dar știu deja că, în ziua de Paștele Blajinilor, nu îi voi avea aproape: vor pleca neapărat la baștină, în Basarabia, acolo unde își au rădăcinile și unde își cinstesc părinții, bunicii și toți răposații. Și nu sunt singurii. Așa fac toți basarabenii: vin de peste mări și țări, lasă orașele, serviciile, grijile și se adună cu toții la cimitire, într-un ritual cuminte și plin de lumină.
Paștele Blajinilor, această sărbătoare unică și profundă, este poate cea mai sinceră mărturie a felului în care românii de dincolo de Prut știu să-și iubească înaintașii. În prima luni după Duminica Tomii (a doua săptămână după Paște), cimitirele din Basarabia devin adevărate sate vii, unde familiile întregi – de la copiii cei mai mici până la bătrânii cei mai înțelepți – se adună la mormintele celor dragi, aduc flori, pomeni, ouă roșii și cozonaci. Dar, mai ales, aduc prezență, rugăciune și recunoștință.
Paștele Blajinilor vine dintr-o sinteză extraordinară de tradiție creștină și vechi obiceiuri populare, precreștine. Blajinii, în credința populară, sunt sufletele celor drepți, ale celor care au trăit cu credință și bunătate și care acum, din lumea de dincolo, așteaptă să fie pomeniți. Se spune că ei trăiesc departe, la marginile lumii sau în lumea apelor, și că doar la Paștele Blajinilor ajunge vestea Învierii Domnului și pentru ei, prin pomenile și rugăciunile noastre.
În Basarabia, această sărbătoare a fost păstrată nealterată, chiar și în vremurile cele mai grele, când ocupanții sovietici interziceau sau priveau cu ostilitate orice manifestare a credinței românești și creștinești. Cimitirele au devenit atunci nu doar locuri de pomenire, ci și spații de rezistență identitară: aici, sub cerul liber, oamenii își reafirmau, în șoaptă că nu-și uită morții, limba și credința.
Un ritual al memoriei colective
Am avut bucuria să particip de mai multe ori la Paștele Blajinilor în Basarabia și de fiecare dată m-a impresionat aceeași scenă: mormintele împodobite cu flori și prosoape albe, mesele întinse între cruci, copiii zburdând printre morminte, preoții trecând de la o familie la alta și rostind pomeniri. Lacrimile și zâmbetele se amestecă. Se plânge, dar se și râde, se povestesc întâmplări din timpul vieții celor plecați, se ciocnesc ouă roșii și se înalță cântece de dor.
Este o zi în care timpul pare că se oprește. O zi în care cei vii și cei morți stau împreună, într-o comuniune tainică și sfântă.
În Basarabia, Paștele Blajinilor începe întotdeauna cu o slujbă de pomenire. Fiecare familie pregătește pachete cu mâncare tradițională – ouă roșii, cozonac, colaci, sarmale – pe care le oferă celor prezenți sau le lasă pe morminte. Gestul este unul de dăruire, dar și de continuitate: împărtășind bucatele, se păstrează vie legătura dintre generații.
Paștele Blajinilor nu este doar sărbătoarea basarabenilor. Este sărbătoarea românilor de pretutindeni. Este un arc peste timp și spațiu care ne leagă de cei ce au fost, de cei care sunt și de cei care vor fi. Vă îndemn pe toți cei care citiți aceste rânduri să redescoperiți această tradiție sfântă, să mergeți la mormintele părinților și bunicilor voștri, să le aprindeți o lumânare și să rostiți o rugăciune.
Pentru că un neam care își uită morții se pierde. Iar un neam care își cinstește strămoșii rămâne viu, oricâte furtuni ar veni peste el.
Paștele Blajinilor este sărbătorit și în partea dreaptă a Prutului, în mai multe localități din județele Suceava și Botoșani și izolat în Maramureș, în satele tradiționale.
Sursa foto: https://voceabasarabiei.md/