Într-o zi frumoasă de vară, pe 5 iunie 2011, la Măgdăcești, lângă Chișinău, am fost alături de prieteni dragi, români adevărați, care mi-au întărit o convingere pe care o port cu mine de-o viață: Basarabia nu este o „regiune vecină”, ci o parte vie din România, din istoria, din sufletul și din viitorul nostru.
Pe atunci nu eram „om politic”. Eram doar un tânăr cu inima plină de idealuri, un român care înțelegea că adevărata unire începe de la oameni – de la prietenie, de la credință, de la tradițiile trăite împreună. În satul Măgdăcești, la câțiva kilometri de Chișinău, am simțit din nou că granițele trasate cu forța nu pot rupe ceea ce Dumnezeu a lăsat întreg.
Au trecut anii. Prietenii mei de atunci, Vasile și Cristina Efros, au azi 6 copii minunați, crescuți în iubire, în credința ortodoxă și în spirit românesc. O familie care nu doar că inspiră, dar care arată că viitorul românesc al Basarabiei este viu și puternic. Ei nu sunt o excepție. Sunt chipul viu al unei generații care vrea acasă – în România.
În acest video de arhivă, pe care îl împărtășesc cu voi cu bucurie și emoție, se vede limpede: nu sunt acolo pentru imagine, pentru campanie sau pentru calcule electorale. Sunt acolo pentru că așa am fost mereu – cu inima deschisă pentru frații mei de peste Prut.
Dragostea mea pentru Basarabia nu e de dată recentă și nu vine dintr-un program politic. Este o alegere de viață. Am străbătut zeci de sate și orașe, am organizat acțiuni, am dus steagul Unirii din mână în mână, din generație în generație. Am fost acolo cu sufletul, cu trupul, cu tot ce am avut.
Astăzi, ca și atunci, cred cu toată ființa mea că destinul nostru este împreună. România și Basarabia nu sunt două țări, ci un singur neam, un singur popor, cu o singură inimă.
Sunt fiu al acestui neam și rămân cu gândul și cu fapta în slujba reîntregirii noastre!